Acest album este o adevarata explozie de energie. De la prima si pana la ultima piesa, cei de la Mudhoney arata ca atitudinea este tot ce conteaza. Nu din versuri se deduce aceasta adevarata etica, ci din felul in care pasiunea razbate prin instrumente si microfonul lui Mark Arm. Superfuzz Bigmuff se poate reduce la afirmarea faptului ca tot ce conteaza cu adevarat in muzica este pasiunea. Iar acest lucru a fost, se pare, la originea despartirii trupei Green River, prima trupa de Grunge, aparuta in Seattle in 1984. Se pare ca Mark Arm si Steve Turner erau dezamagiti de directia din ce in ce mai clara spre care se indrepta trupa: hard & heavy-ul clasic, pe care cealalta jumatatea a trupei avea sa-l poarte mai departe in Mother Love Bone si mai apoi in celebra Pearl Jam. Primii doi membrii ai trupei erau influentati mai degraba de altceva, lucru care avea sa se vada in exces odata cu formarea trupei Mudhoney in 1987. Acel ceva, pasiunea de nestavilit din Mudhoney era sunetul Stooges.
Cu toate acestea Mudhoney si aceasta prima colectie de piese nu inseamna o indepartare totala de “Sunetul Seattle”, cu toate ca in afara de Green River nu prea sunt alte trupe care sa aibe un sunet foarte apropiat (cu siguranta nu Pearl Jam, AIC sau Soundgarden). Piesa Touch me I’m Sick a fost parodiata in filmul grunge Singles, sub titulatura Touch me, I’m Dick si e una dintre cele mai cunoscute piese grunge, iar alte piese de pe acest album prezinta acel melanj intre punk si metal (sau, poate mai bine zis, intre Stooges si Sabbath) intalnit in grunge. In acelasi timp, nu trebuie uitat ca prin aceasta inregistrare, Mudhoney constituie una dintre primele exprimari garage-punk, un stil dedicat in exclusivitate “cultului” Stooges si MC5.
Superfuzz Bigmuff, adica ultimele 6 piese ale acestui album, a fost de asemenea una dintre primele realizari ale celebrei case de discuri independente SubPop si a aparut initial in 1988. Primele sase piese au fost adaugate pentru aceasta compilatie aparuta in 1990 si reprezinta primele singleuri si doua coveruri – unul dupa The Dicks (Hate the Police), celalalt dupa Sonic Youth (Halloween), la randul lor fani Stooges.
La ce se poate astepta cineva cand asculta Superfuzz Bigmuff Plus Early Singles? O biografie romaneasca a trupei Mudhoney incepea cu titlul “Patologia sunetului”. Nu foarte departe de adevar. Poate cel mai coerent album Mudhoney, el ofera, pe langa energia amintita, un sunet murdar si nebun. Mudhoney nu sunt o copie identica dupa Stooges, insa asemanarile sunt de neignorat. Poate nu la fel de depravat ca sunetul idolilor lor. Si cu siguranta lipseste energia sexuala a acestora. Mizeria Mudhoney nu prea are conotatii sexuale...greu de spus daca din pacate, sau din fericire. Oricum, cei care apreciaza ceea ce au creat Stooges inteleg ca depravarea si alte astfel de insusiri nu sunt deloc aspecte negative in acest context. Chitaristul Steve Turner se dovedeste uneori mai interesant si mai isteric decat marele Ron Asheton de la Stooges, secondat pe ici-pe colo de chitara lui Mark Arm. Per total, chitara sugereaza si influenta undergroundului zgomotos, reprezentat de trupe de noise-rock dormice de distorsuri cat mai abrasive. Bassul e ceva mai putin important decat in cazul Stooges.
Touch Me, I’m Sick este un fel de echivalent al lui Now I Wanna Be Your Dog, marcand debutul colectiei de piese in forma maxima. Sweet Young Thing Ain’t Sweet No More aduce acea infuzie de hard-rock bine venita (la fel de interesant este obscurul cover facut de cei de la Melvins dupa aceasta piesa). You Got It (Keep It Outta My face) are o tema pe una din chitari ce cu siguranta poate duce cu gandul la country, dar evolutia ulterioara face loc mai degraba exceselor musicale ale lui Arm si Turner. Coverul dupa Sonic Youth are acel riff obsedant si molipsitor care e Stooges in aceeasi masura in care e Black Sabbath, numai pentru a-i face loc, din nou, lui Steve Truner. Nici a doua jumate a albumului nu e mai prejos. Dintre piesle acesteia, If I Think poate fi considerata usor o adevarata comoara. Piesa pare a fi singura calma de pe album. E purtata de o chitara acustica, doar acest lucru reprezentand un motiv de surpriza si in plus, are un ton ce sugereaza poate sensibilitate, desi versurile nu ofera prea multe indicii clare in legatura cu subiectul. Dar odata cu refrenul, lucrurile se aseaza din nou pe fagasul obisnuit, cu o explozie brusca marca Arm + Turner, insotite de un bass greoi, undeva in spatele peisajului sonor. Totul e distrus in final de un solo de chitara nebunesc, iar apoi apele se linistesc la fel de brusc. Modelul acesta de tip calm-furios-calm si apoi furios din nou este de departe mult mai impresionant decat ceea ce pot oferi multe trupe de asa zis emo al anilor 2000, care folosesc formule similare. In and Out of Grace continua pe valul precedentei piese, culminand cu un solo de tobe lung, dar interesant, continuat de un duel haotic intre cei doi chitaristi, totul incheindu-se la limita muzicalitatii. Si dupa atatea piese la volum maxim, albumul refuza sa se incheie linistit. Mudride surprinde si ea, insa de data asta prin lentoarea de heavy metal si printr-o tensiune abea ascunsa, asa cum reuseau trupele de post-punk sa faca cu ani in urma peste ocean.
Dupa cele 12 piese, poti sa rasufli obosit de intensitatea intregii inregistrari si eventual sa vrei mai mult. Din pacate, nimic din ce au lansat Mudhoney mai tarziu nu a putut egala Superfuzz Bigmuff plus Early Singles. Desigur, se gasesc destule piese in discografia lor ce s-ar fi putut usor constitui intr-o continuare la aceasta compilatie din 1990, dar ele sunt imprastiate rpin toate celalalte albume, si a le gasi necesita rabdarea de a trece prin numeroase alte piese de o calitate destul de slaba, in orice caz in comparatie cu ce se gaseste aici. Foarte similare ar fi cele trei EP-uri de la Green River, insa acolo se simte lipsa lui Steve Turner, el parasind trupa relativ devreme in cursul existentei sale. Ceea ce nu inseamna ca prima trupa de grunge nu merita o atentie sporita, desigur. De asemenea, o impresie similara pot provoca si alte trupe obsedate de Stooges, incepand cu originile punkului - de la Dead Boys - trecand prin Flipper si terminand in prezent, cu Hives. Si cu toate acestea, compilatia celor de la Mudhoney intrece multe dintre celelalte trupe. Si o merita cu siguranta!
Stiluri: grunge / garage-punk
Punctaj: 5/5
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu