Oricine a avut chef sa afle ce e punk-ul ar trebui sa fi ascultat deja Crass.
Sigur, Ramones, Pistols si Clash sunt creatorii, dar ei nu au dus punk-ul (tot ce inseamna el, cu muzica, subcultura idei si tot) la finalitatea lui radicala. Pana la urma, singurul rebel cu creier din Sex Pistols, convins de ideea schimbarii, a fost Johnny Rotten, care probabil avusese acces la cine stie ce mediu artistico-politic radical. Stooges au avut energia aia teribila, dar nu erau chiar ACOLO, daca intelegeti ce vreau sa zic.
Dar apoi Sex Pistols s-au departit, miza fiind banii si faima, Ramones au inceput sa scoata albume identice pe banda si stooges se despartisera oricum de mult. Clash ramasesera punk doar in sensul ca nu erau interesati de etichete si experimentau constant cu muzica. Plus ca vestimentatia lor era din ce in ce mai aiurea.
Crass a fost o trupa de anarho-punk britanica, activa intre anii 1977-1984. Au creat punk asa cum ar trebui sa fie el, si de atunci tot punk-ul care nu era pentru baietii de cartier ca hardcoreul, sau care nu era comercial, a preluat ceva din formula trupei asteia. Ei au creat nu doar muzica, ci o subcultura. Muzica in sine era militanta, dar in acelasi timp Crass nu au devenit niciodata plictisitori. Au creat un soi de punk pur, redus la esenta, dar au flirtat tot timpul cu muzica experimentala. Totul e scurt, abraziv, incisiv si revolutionar. Daca cineva asociaza punk-ul cu anarhismul, e in buna masura din cauza celor de la Crass. E ca si cum dadaistii ar fi descoperit rock-ul.
Crass e una din acele trupe care personifica ideea de DIY. Si-au creat propria casa de discuri la care si-au scos albumele, dar prin care au promovat numeroase alte trupe britanice (doua din trupele alea au aparut deja pe Ceac Pac: Dirt si Amebix). Trupa functiona mai mult ca un colectiv ad-hoc: oricine putea face parte din ea. Asa se explica faptul ca pe albumele trupei se pot auzi vreo 3 vocali. Membrii trupei locuiau la comun impreuna cu alti oameni si cum mai toti ocupantii locuintei respective aveau de-a face cu lumea artei intr-un fel sau altul, fiecare a contribuit cu cate ceva la
proiectul Crass. Astfel, trupa a aratat ca ceea ce facea era mai mult decat muzica pur si simplu. Demersul lor era in egala masura estetic si militant: de la disparitia lor, arta grafica de pe albume a devenit la fel de celebra ca muzica lor. Exista si un film care este despre ei si produs de ei. Desi interviurile si documentarele care au urmat desfiintarii trupei sunt mai relevante si mai usor de urmarit.
La capitolul versuri, celor de la Crass nu le scapa aproape nici un subiect: critica lor era indreptata impotriva statului, religiei, impotriva rolurilor de gen, impotriva extremismului de stanga si chiar impotriva punk-ului si a "elitei" sale. O trasatura importanta era pacifismul lor aproape obsesiv. Multe din piesele lor sunt despre razboi si amenintare nucleara si au un album intreg despre razboiul din insulele Falkland, care s-a desfasurat in perioada in care trupa era activa. Preocuparea lor fata de razboi poate fi inteleasa relativ usor daca punem totul in contextul razboiului rece. Crass erau implicati si in diverse campanii. Spre exemplu au contribuit cu o piesa pentru o compilatie dedicata ALF (Animal Liberation Front).
Crass sunt acum asociati cu sloganul "There is no authority but yourself", dar as zice ca cel mai important lucru lasat mostenire de ei este faptul ca au creat un hibrid al muzicii ghidate de principii. Altfel spus, au moralizat muzica. Nu in ultimul rand, dintre trupele punk, ei au contribuit probabil cel mai mult la promovarea ideilor libertare in muzica.
Clipul de mai jos arata cele doua calitati ale trupei: abordarea directa, fara menajamente, si in acelasi timp, o preocupare pentru crearea unei atmosfere:
