Crass: anarhismul "clasic"

Oricine a avut chef sa afle ce e punk-ul ar trebui sa fi ascultat deja Crass.

Sigur, Ramones, Pistols si Clash sunt creatorii, dar ei nu au dus punk-ul (tot ce inseamna el, cu muzica, subcultura idei si tot) la finalitatea lui radicala. Pana la urma, singurul rebel cu creier din Sex Pistols, convins de ideea schimbarii, a fost Johnny Rotten, care probabil avusese acces la cine stie ce mediu artistico-politic radical. Stooges au avut energia aia teribila, dar nu erau chiar ACOLO, daca intelegeti ce vreau sa zic.

Dar apoi Sex Pistols s-au departit, miza fiind banii si faima, Ramones au inceput sa scoata albume identice pe banda si stooges se despartisera oricum de mult. Clash ramasesera punk doar in sensul ca nu erau interesati de etichete si experimentau constant cu muzica. Plus ca vestimentatia lor era din ce in ce mai aiurea.

Crass a fost o trupa de anarho-punk britanica, activa intre anii 1977-1984. Au creat punk asa cum ar trebui sa fie el, si de atunci tot punk-ul care nu era pentru baietii de cartier ca hardcoreul, sau care nu era comercial, a preluat ceva din formula trupei asteia. Ei au creat nu doar muzica, ci o subcultura. Muzica in sine era militanta, dar in acelasi timp Crass nu au devenit niciodata plictisitori. Au creat un soi de punk pur, redus la esenta, dar au flirtat tot timpul cu muzica experimentala. Totul e scurt, abraziv, incisiv si revolutionar. Daca cineva asociaza punk-ul cu anarhismul, e in buna masura din cauza celor de la Crass. E ca si cum dadaistii ar fi descoperit rock-ul.

Crass e una din acele trupe care personifica ideea de DIY. Si-au creat propria casa de discuri la care si-au scos albumele, dar prin care au promovat numeroase alte trupe britanice (doua din trupele alea au aparut deja pe Ceac Pac: Dirt si Amebix). Trupa functiona mai mult ca un colectiv ad-hoc: oricine putea face parte din ea. Asa se explica faptul ca pe albumele trupei se pot auzi vreo 3 vocali. Membrii trupei locuiau la comun impreuna cu alti oameni si cum mai toti ocupantii locuintei respective aveau de-a face cu lumea artei intr-un fel sau altul, fiecare a contribuit cu cate ceva la proiectul Crass. Astfel, trupa a aratat ca ceea ce facea era mai mult decat muzica pur si simplu. Demersul lor era in egala masura estetic si militant: de la disparitia lor, arta grafica de pe albume a devenit la fel de celebra ca muzica lor. Exista si un film care este despre ei si produs de ei. Desi interviurile si documentarele care au urmat desfiintarii trupei sunt mai relevante si mai usor de urmarit.

La capitolul versuri, celor de la Crass nu le scapa aproape nici un subiect: critica lor era indreptata impotriva statului, religiei, impotriva rolurilor de gen, impotriva extremismului de stanga si chiar impotriva punk-ului si a "elitei" sale. O trasatura importanta era pacifismul lor aproape obsesiv. Multe din piesele lor sunt despre razboi si amenintare nucleara si au un album intreg despre razboiul din insulele Falkland, care s-a desfasurat in perioada in care trupa era activa. Preocuparea lor fata de razboi poate fi inteleasa relativ usor daca punem totul in contextul razboiului rece. Crass erau implicati si in diverse campanii. Spre exemplu au contribuit cu o piesa pentru o compilatie dedicata ALF (Animal Liberation Front).

Crass sunt acum asociati cu sloganul "There is no authority but yourself", dar as zice ca cel mai important lucru lasat mostenire de ei este faptul ca au creat un hibrid al muzicii ghidate de principii. Altfel spus, au moralizat muzica. Nu in ultimul rand, dintre trupele punk, ei au contribuit probabil cel mai mult la promovarea ideilor libertare in muzica.

Clipul de mai jos arata cele doua calitati ale trupei: abordarea directa, fara menajamente, si in acelasi timp, o preocupare pentru crearea unei atmosfere:

Anarho-punk olandez: The Ex - Tumult (1983)

Au existat multe trupe in stilul Crass, dar o buna parte din ele nu erau altceva decat niste "reeditari" ale celor de la Crass. O trupa similara si originala in acelasi timp a fost The Ex. Ei sunt varianta olandeza a anarhistilor britanici. Nu au fost afiliati casei Crass Records insa. Crass s-au despartit in 1984, decizia avand legatura si cu o aluzie la George Orwell. The Ex mai canta si astazi, desi si-au schimbat stilul de nenumarate ori. 

Au inceput ca o trupa de anarho-punk mai experimentala decat Crass. Primele albume suna a Crass cu ceva mai mult distors pe bass. Deja la al treilea album sunau suficient de altfel ca sa nu stii daca sa ii consideri anarho-punk, post-punk sau rock experimental. Partea experimentala a castigat tot mai mult teren pana cand Ex au inceput sa semene din ce in ce mai mult cu Sonic Youth, cu care au si colaborat pe un album, spre sfarsitul anilor '80. In 1989 au lansat un dublu album (Joggers and Smoggers) plin de experimente sonore, piese cu influente populare de prin diverse tari, punk si alte piese abrazive. Printre altele, au inregistrat si un album de comemorare a razboiului civil din Spania. Prin 1996 deja, semanau oarecum cu Gang of Four si Fugazi (cu care au si avut concerte). Au scos cateva albume cu un violonist si au incorporat si instrumente de suflat, iar spre sfarsitul anilor 2000 s-au apropiat chiar de jazz etiopian, cantand cu un renumit saxofonist din Etiopia. Din 1996 canta cu chitaristul unei alte trupe anarho, la fel de experimentala, numita Dog Faced Hermans.

Cu alte cuvinte, daca nu iti place unul din albumele lor, alege altul la intamplare si s-ar putea sa descoperi o latura care sa-ti placa. 

In momentul de fata The Ex au peste 20 de albume. Exista si un documentar despre ei (Beautiful Frenzy) si un soi de film/concert facut de Jem Cohen, cel care a regizat si deja cunoscutul si extraordinarul documentar Fugazi, Instrument. Din 2010 au un alt vocal si un nou album.

Tumult e albumul celor de la The Ex din 1983 si cel care merita recenzat in primul rand. E un album produs de unul din tipii de la Mekons, trupa britanica de post-punk. La inceput iti lasa impresia unei inregistrari tipice trupelor de punk de la sfarsitul anilor '70. Totul e aspru si taios, militant si direct, cam tot ce si-ar putea dori cineva care gusta punk-ul. Bassul e mai tot timpu distorsionat si foarte in fata, simplu si percutant, in timp ce chitara nu are o abordare la fel de directa, ci mai "imprastiata", sau alteori, restransa la cateva scartaituri. Vocea seamana cu cea a tipului de la The Fall pe alocuri. Versurile sunt in mare parte in engleza. Unele piese de pe album fac the Ex sa nu fie doar o alta trupa de anarho-punk. Unele par sa fi evoluat din jam-uri si evolueaza pe o durata de cinci minute sau mai mult. Este cazul piesei Island Race, care devine oarecum hipnotica in repetitivitatea ei dinspre final. Pe alocuri, tobarul imprumuta ritmuri din afara ariei punk: vezi spre exemplu piesa F.U.N.E.I.D.Y. Pe O.S.L. insa, percutia aduce aminte de un drum machin. Cu tobele astea si chitarile aspre si scartaitoare, sa nu mai spunem de bassul distorsionat, muzica de pe Tumult aduce putin cu inceputurile industrialului, poate veti fi de aceeasi parere.

Daca preferati punk-ul rapid, Tumult nu e pentru voi. Incercati Crass sau Dirt sau primele doua albume de la Ex. daca insa considerati ca o abordare politica radicala trebuie sa mearga mana in mana si cu o abordare radicala a muzicii, atunci trebuie sa incercati albumul prezentat aici. O descriere in detaliu a tot ce au facut Ex pana acum ar necesita prea multe pagini. Sper ca scurta biografie si recenzia de aici sa inspire pe altii sa cerceteze de capul lor ce e cu acesti olandezi.



o piesa din alta perioada Ex (1997):







Stiluri: punk, post-punk; experimental
Nota: 4 / 5

Beats of Freedom (2010) - Un film despre muzica, rezistenta si comunism

In 2010 a aparut un film care merita vazut, caci e despre muzica. Filmul se cheama Beats of Freedom, este facut de un jurnalist de muzica britanic de origine poloneza si este despre rock in Polonia in timpul comunismului. Tema in sine face ca filmul sa capteze atentia, lasand la o parte muzica prezentata in el. Beats of Freedom e relevant pentru ca in general documentarele si stirile se axeaza pe muzica din spatiul occidental si ceva despre Europa de Est e chiar rar.

Tulburarile sociale din Europa din ultima vreme reprezinta inca un motiv pentru care acest film e relevant. Unde ne aflam noi aici suntem atat parte a UE cat si parte a fostului bloc sovietic si e interesant sa compari ce se intampla la polonezi atunci, cu ce se intampla la noi tot atunci in materie de muzica. Beats of Freedom este despre cum in conditii de dictatura, care nu putea suferi diversitatea, subculturile occidentale au reusit sa-si faca aparitia incepand cu sfarsitul anilor '60. E uimitor sa afli ca punk-ul a aparut in Polonia prin 1979, la doar vreo 4 ani dupa ce a izbucnit in Anglia! In timp ce noi in Romania nu aveam altceva decat discuri cu sex pistols vandute la negru. Nu tu trupe, nu tu punk, nimic. Pe langa punk, in Beats of Freedom e vorba si de hippie, metal/hard rock si diverse alte genuri. Destule trupe ce pot fi auzite pe coloana sonora suna bine.

Filmul prezinta felul in care diverse subculturi muzicale au aparut si au reusit sa ramana prezente in ciuda presiunilor, cenzurii oficiale si represiunii mai generale, in special a noii opozitii pornite de muncitorii din Gdnask. De asemenea, prezinta felul in care trupe autohtone au aparut si au reusit sa creeze muzica in conditii dificile. Diversele trupe militante poloneze pun intr-o lumina aproape ridicola trupele radicale din Anglia, spre exemplu, care agitau in ciuda unor conditii de viata mult mai prielnice. De fapt, ceea ce sugereaza o astfel de comparatie este chiar ca faptul ca trupe precum Crass, din Anglia, care puteau sa agite, o puteau face tocmai datorita unui mai mare grade de libertate. In Polonia in schimb, totul trebuia sa fie clandestin. Exista o scurta anecdota in film, legata de Charlie Harper de la UK Subs care observa chiar acest contrast atunci cand vizita Polonia in anii '80.

Ideea principala a filmului este ca muzica a reprezentat o forma de rezistenta culturala in timpul comunismului. Unii  dintre cei care au facut parte din grupari de protest precum Alternativa Portocalie la sfarsitul anilor '80, cantau in trupe sau faceau parte din diverse grupuri de fani. Ceea ce te pune pe ganduri este faptul ca tinerii polonezi din perioada comunista au infruntat anumite riscuri de dragul muzicii si pentru libertatea pe care aceasta o oferea. In  Romania, o astfel de forma de rezistenta culturala nu a existat. Iar acum, in vremea unui regim dubios-democratic, scena punk se afla intr-o faza de impotenta sau semi-coma.

Filmul se gaseste integral aici, insa nu are subtitrari pentru interviurile in poloneza:  aici .Din pacate din interviuri reies numeroase lucruri importante, si se pierde mult din povestire in lipsa lor. Cei care vor sa priceapa in termeni general tematica filmului, il pot privi chiar si asa, pentru ca naratorul vorbeste in engleza.

La nevoie, daca primesc cereri prin mesaje, pot furniza filmul cu tot cu subtitrari.
Sau ii puteti ruga pe cei de la Biblioteca Alternativa sa-l difuzeze, ar putea fi dispusi sa faca asa ceva. Apropos, ei au difuzat un film despre aparitia punk-ului in Germania de Est.

Algebra - Algebra (2011)

Dupa indelungi eforturi, trupa Algebra a reusit sa scoata o noua inregistrare, sub forma de cd "inmanat" publicului la cel mai recent concert, cel din Underworld, 28 mai. Era o noutate necesara, avand in vedere ca inregistrarea precedenta, un demo din 2008, nu mai reflecta sunetul trupei, care intretimp a schimbat principalul ei chitarist. Cea din 2011 are un sunet ceva mai bun si mai multe piese - 11 piese, intre care apar si unele mai vechi, refacute. Poate se va gasi cineva care sa faca o recenzie, poate nu, cert e ca aici ne marginim sa spunem ca e ceva apropiat de post-punk instrumental sau noise-rock. Poate indie, in sensul original al cuvantului. Nici o piesa nu are voce pe ea.



Albumul poate fi ascultat si downloadat de: aici

E pacat ca demoul din 2008 sa stea degeaba prafuit, avand in vedere ca nu a fost promovat la vremea lui, asa ca il puteti lua si pe acela de: aici
(numele trupei era putin diferit, dar in afara de chitarist, membrii erau aceiasi)

Bonus: trei piese din cadrul inregistrarilor de la Radio 3 Net, unde trupa Algebra a fost invitata in noiembrie 2010 aici

No Nebraska! la UGTM

O alta trupa importanta care va veni la UGTM in cateva zile, si cap de afis in prima zi, este No Nebraska! din Germania. Este o trupa mai mult decat interesanta pentru inovatia pe care o aduce si excelenta pentru cum incorporeaza respectiva inovatie in melodii inspirate.

Trupa functioneaza cu chitara, tobe si....clarinet. Nu au bass, ca sa fie clar. Dupa cum probabil banuiti, clarinetul capteaza mai toata atentia si inlatura nevoia unei voci. Desigur, si chitara are partile ei de soloistica si tobele ancoreaza ferm piesele. Sunetul nu e foarte incarcat si in contextul asta cineva ar putea spune ca o astfel de structura muzicala nu poate oferi cine stie ce piese interesante. Dar majoritatea temelor pieselor sunt memorabile dupa prima sau primele cateva ascultari. Si..aproape dansante.

Fanii stilurilor mai experimentale de rock sau ai trupelor care imbina cu succes mai multe stiluri destul de diferite (e vorba in mare parte de rock, dar nu poti sa nu te gandesti si la jazz cand asculti No Nobraska!; ba chiar, uneori clarinetul aduce o atmosfera putin orientala)

Trupa are cateva ep-uri cu 4-6 piese deodata. Mai jos e unul.

UGTM

Avand in vedere apropierea festivalului mi se pare potrivit sa public/republic aici cate ceva despre istoria sa, fiind cel mai vechi si cel mai important din tara.

Pe siteul asta gasiti o istorie interesanta a scenei din Timisoara: site

Despre istoria UGTM gasiti aici o istorie subiectiva: site  Si aici inca una: site

Puteti cerceta de asemenea postarile mai vechi de pe Ceac Pac despre UGTM, uitandu-va pe pagina principala pe dreapta, la cuvinte cheie si cautand "UGTM".

La Fraction la UGTM anul acesta (21 mai)

Una din multele trupe care vor veni anul acesta la festivalul underground din Timisoara este La Fraction. O trupa de punk cu vocalista, ei au scos pana acum 3 albume. Muzica lor este energica, dinamica, pastrand ideea de simplu si rapid a punk-ului, fara a cadea in extreme. De altfel, La Fraction nu sunt nici prea duri, dar nici pop-punk: imbina abordarea foarte directa, caracteristica old-schoolului, cu melodicitate. Peste toate astea, mai este si vocea, puternica si plina de patos. La Fraction sunt in tabara pro-anarhista, insa fara "uniforma" neagra care a devenit deja un cliseu.
La Fraction canta din anii '90 si dupa atata timp ajung in sfarsit si in Romania. Merita vazuti!
Mai jos sunt cateva piese de pe diverse albume.


Download  (rabdare cu siteul mediafire, va dura poate 1 minut pana cand mesajul "processing..." se va transforma in "download")

Concert: Modern Ghosts of The Road



Miercuri, 6 aprilie, va avea loc in Underworld concertul Modern Ghosts of The Road, care este proiectul solo al lui Alexandru Das de la The Bad days Will End, Uma Swan, Romantic Jurgen si Vals Hedone. Numele proiectului spune ceva despre atmosfera pe care o creeaza muzica, dar lucrurile merg mai departe de atat.
Desigur, totul va fi live, deci pe scena vor mai fi si alti instrumentisti. Piesele cantate miercuri nu vor mai putea fi auzite cu alta ocazie.
Daca va plac muzicile mai zgomotoase, drone, shoegaze, noise-rock sau post-rock, haideti. Intrarea va fi 5 lei.

Christiana & Alexander Hacke

Va plac Einstuerzende Neubauten? Bine, atunci aflati ca asta nu are decat in mod indirect legatura cu ei.

Christiana (sau Christiane F.) era o tanara din Germania care deja la 14 ani se prostitua si era dependenta de droguri. A devenit celebra dupa ce s-a scris o carte despre ea - 'Wir Kinder vom Bahnhof Zoo', carte care a fost ulterior adaptata intr-un film cu acelasi nume.

La 20 de ani s-a apucat de muzica si in 1982 a scos 2 EP-uri. Aici este supus atentiei obscurul Final Church, primul dintre cele doua. Contine 3 piese, dintre care una este varianta dub a alteia. Dar Suechtig, in oricare dintre variantele sale, e doar o piesa new wave si nimic mai mult. Comoara adevarata este Spinnen. O piesa intunecata, cu un minim de instrumentatie, partial industrial primitiv, partial post-punk cu tobe brutale si tribale. Peste toate vine vocea Christianei care suna extraordinar. Ea striga si urla, aparent haotic, parca cuprinsa de groaza, dar in acelasi timp, e ceva foarte sexual in toate vociferarile ei.

Un an mai devreme facuse parte din Sentimentale Jugend, o trupa de industrial. Trupa era formata din ea si prietenul ei de atunci, Alexander Hacke de la Einstuerzende Neubauten, pe care l-ati putut vedea deja de 2 ori la Bucuresti in ultima jumatate de an. El apare cu numele Alexander Von Borsig pe albumul lor din 1982. Piesa de mai jos are o linie de bass parca furata de la Joy Division






Apasati pe linkul din dreapta

Pe partea dreapta e un nou link, catre pagina Festivalului underground din timisoara. Se tine si anul asta, pe 20 si 21 mai. Vor fi aici recenzii si prezentari in curand

click ---------------------------------------------------------->

Cobe - The Play (2007)

In stilul postarii trecute, iata o a doua parte a istoriei trupelor de punk romanesti disparute. Aici avem de-a face cu o trupa bucuresteana care nu mai exista de prin 2008 (cred?) Cobe au fost o trupa de new-school punk. As spune pop-punk, dar in felul acesta ar fi confundati cu trupe lalaite de genul 747 si altele care sunt de un pop-rock flagrant. Tipii astia, insa, desi in mod clar nu erau foarte suparati, erau mai degraba influentati de Bad Religion si NOFX, desi ei au mai mentionat si trupe precum Molotov Cocktail.

Trupa si-a inceput viata acum vreo 10 ani, cu o componenta in care, din membrii ultimilor ani se gasea initial numai chitaristul, si el era la voce pe vremea aia. Au lansat un EP de sase piese in stilul mai sus amintit. Desi nu erau o trupa politica, aveau piese cu teme sociale, atacand mentalitatea autohtona. Cel mai longeviv basist al lor canta acum cu Recycle Bin, tobarul cu Dead Ceausescus si mai recent - Molotov Cocktail, iar vocalul cu ceva trupa cu iz de mainstream...undeva spre taramul hard rock.

Ca masura a succesului lor merita spus ca au participat la festuri precum Summer of Punk, printre multe alte concerte. Din cele 100 de Ep-uri scoase s-au vandut cam toate. Iar vocalul legendarei trupe Haos i-a considerat suficient de interesanti probabil, incat sa cante o piesa sau doua cu ei in concert...si primiti o astfel de piesa bonus aici.


Stiluri: pop-punk
Nota: 3/5, dar sunt subiectiv pentru ca nu ascult genul asta de punk de obicei.

Null 00 - Cotidian (2000?)

Intre trupele undergroundului romanesc din ultimii 10 ani, exista una care a fost aproape uitata. Craiova e faimoasa (muzical vorbind) pentru Terror Art, o trupa emblematica pentru punk-ul militant romanesc. Si pentru deja defunctul Front antifascist. Dar cam in aceeasi vreme in care iti puteai cumpara din Craiova albumul Baricada antifascista, iti puteai lua si albumul celor de la Null 00, o alta trupa locala de punk, ceva mai brutala, dar la fel de militanta. Daca Terror Art erau ceva mai melodiosi si putin dramatici, Null 00 erau extrem de directi, rapizi si fara subtilitati. Lucrurile astea nu sunt neaparat in sine rele. De fapt, desi piesele nu erau extraordinar de inspirate (dar totusi erau interesante), problema cea mai mare nu avea de-a face cu talentul, ci cu tehnologia. Albumul nu are un sunet bun. Terror Art reusisera sa inregistreze in germania si totul suna bine. Null 00 aveau un sunet care te duce cu gandul la o trupa de metal din anii '90 fara bani pentru scule; suna necizelat, ieftin. In plus, tobele sunt probabil un drum machine.

Sa trecem si la partile bune: pe scurt, trupa a gasit niste linii melodice simple, poate chiar previzibile, dar memorabile. Pur si simplu sunt "catchy:" Refrenul are ceva atragator in piesele astea, fara ca asta sa insemne vreun compromis muzical. Ba chiar sunt energici  si duri. Au o combinatie interesanta intre riffuri de punk si ritmuri  de metal pe ici-pe colo si ideea nu e deloc rea.

Versurile nu sunt prea reusite dupa cum se vede mai jos, proiectate in difuzoare de o voce foarte ragusita. Au dreptate ei, totusi: "De ce taci?"

Albumul e pus aici si pentru valoarea lui istorica. Anarhistii de la Null 00 au disparut de atunci, nu inainte de a-si face cunoscuta existenta si in alte orase, mai ales prin aparitia lor la festivalul de underground din Timisoara. Ce se gaseste aici pe albumul acesta este punk pur, fara inflorituri si timp pierdut cu exprimari artistice. Ceea ce uneori nu e rau. Poate tocmai pentru ca riffurile lor sunt previzibile uneori, ii tii minte si incepi sa le fredonezi piesele. Merita ascultati, insa e pacat ca sunetul albumului e prost, piesele ar fi fost mai bune daca albumul ar fi fost inregistrat altfel.
Daca cineva stie mai multe despre ei, ii rog sa contribuie cu informatii.

Stiluri: punk
Nota: 2,5/5

Download