We are the sons of no one: The Replacements - Tim (1985)

Imaginea undergroundului american din anii '80 nu ar putea fi completa vreodata fara cei de la Replacements. Sigur, ei ar putea fi mai degraba tinuti minte ca precursori ai alternativului din anii '90. Ascultandu-i devine clar de unde s-au influentat Nirvana pe albumele post-Bleach. Ei bine, ambele idei sunt indreptatite. Prezenta acestei trupe pe Ceac Pac se justifica pentru ca trupa asta a fost foarte influenta la vremea ei, iar albumele sale, cel putin pana la ultimele, au fost cu adevarat marcante. Pe langa asta trupa e renumita pentru betiile interminabile, datorita carora de multe ori nu-si puteau duce concertele pana la capat. Trupa a avut o evolutie graduala, de la hardcore pana la alternativ, dupa care s-a destramat, in 1991. Albumul prezentat aici se inscrie la jumatatea traiectoriei trupei, atat cronologic cat si stilistic: Tim prezinta trupa care a renuntat deja la hardcore-ul primelor albume, dar care nu a ajuns nici trupa accesibila de mai tarziu. De fapt, intre noi fie vorba, Replacements sunt inadaptatii perfecti: ei nu au descoperit niciodata faima unei trupe comerciale nici dupa ce au semnat cu case mari de discuri si si-au metamorfozat muzica in ceva mai curat si mai placut urechilor. Tim deci are ceva din melodia zilelor tarzii, fiind un fel de precursori ai sunetului alternative, dar pastreaza energia si pathosul undergroundului, si originea lor inca e simtita. Cel mai bun exemplu, poate cea mai cunoscuta piesa a lor - Bastards of Young - este strigatul celor ce nu se simt acasa nicaieri, din toti plamanii, oarecum cu mandrie sau cu acceptare, si cu pesimism ("God, what a mess"), dar in orice caz cu o energie pura, inconfundabila. Piesa a beneficiat si de un videoclip considerat anti-clip. E postat pe ceac pac asa cil puteti cauta mai jos si veti intelege ce zic. Schimbarea insa nu se produce pe acest album. Let it Be, albumul precedent, combina piesele punk, cu influente de hard rock abea simtite pe una din piese, cu alte piese melodice, unele chiar cu clape, iar altele intr-un stil apropiat de folk. Pe toate acestea, iese in evidenta vocalul Paul Westerberg, care dupa 1991 si-a inceput cariera solo. Vocea sa, plina de energie si plina de emotie a influentat numerosi alti oameni si probabil este sursa acelui entuziasm debordant de care dau dovada primele albume de la Against Me!. De altfel cei din urma au facut un cover dupa Bastards of Young pe o compilatie tribut. Lucrurile astea sunt in mare, valabile si pentru albumul Tim. Ei seamana cu amicii lor Husker Du. Alaturi de Bastards of Young, cea mai memorabila si reusita piesa e Left of The Dial, o oda inchinata posturilor de radio independente (acele "college radio", care pentru noi sunt o notiune cam vaga) si, mai subtil, o declaratie de dragoste a lui Westerberg pentru membra unei alte trupe. Cele doua piese, singure, stabilesc reputatia trupei: e un sunet care descrie acea zona muzicala non-mainstream la fel de bine ca Pixies sau Husker Du in perioada mai tarzie, sau chiar Meat Puppets pe vremea cand erau la SST.

Ceea ce fac Replacements in mod stralucit este sa combine mai multe influente fara sa compromita muzica. Kiss Me on The Bus, are ceva din rockabilly, insa infuzia e bine ponxderata, iar piesa e optimista si copilaroasa (titlul spune tot). Hold My Life seamana mai degraba cu piese de genul Left of The Dial. Little Mascara e o piesa destul de soft, "balada", cum ar zice unii (haha). dar refrenul pare cantat cu inima in gat asa ca e greu sa-i rezisti. Ca si in alte piese, pe aceasta, Westerberg isi scoate trairile la vedere, dar asta e un lucru care se simte, nu unul pe care il declara. Here Comes a Regular inchide albumul si e o piesa pentru zilele ploioase, melancolice de duminica, cantata doar de Westerberg cu chiatara sa si un vag sunet de clapa in spate. Swinging Party de asemenea cauta sa atinga o coarda sensibila. I'll Buy e o piesa ok si atat. Lay it Down Clown si Dose of Thunder reprezinta o intoarcere la piese putin (am zis putin) mai ritmate si fortoase, dar nu-mi plac din cauza senzatiei vagi de hard rock cu ceva ramasite de punk pe care mi-o lasa.

Tim este un album reprezentativ pentru o epoca si un tip de muzica. E departe de perioada hardcore a anilor '80, dar inca prea murdara, prea sincera si independenta in spirit ca sa fie ceva accesbil unui mare numar de oameni. Vine totusi cu altceva decat ceea ce oferea hardcore-ul, deja mult limitat. Replacements au fost una din acele trupe care probabil au dorit sa depaseasca constrangerile unui gen de muzica precum punk-ul., ramanand insa tributari lui. Westerberg are o voce care te poate impresiona si e un vocal extraordinar. ca in cazul multelor alte albume, s-au inregistrat mai multe piese decat apar pe album, unele fiind pastrate si incluse pe altele mai tarzii. Amgasit un demo din inregistrarile pentru Tim, piesa care este preferata mea de la ei  - Can't Hardly Wait. Ea apare mai tarziu pe Pleased to Meet Me, un album mult mai accesibil si intr-o forma modificata, inclusiv la capitolul versuri. Cautati variantele acestor piese, mie imi plac pentru ca, deja e clar, nu pot rezista stilului vocal mai sus mentionat, bazat pe transmiterea emotiilor mai dergraba decat ideilor...e ca si cum nu ti-ar placea Bob Dylan dar iti place sinceritatea brutala cu care spune lucrurile.

Stiluri: sincer, greu de spus

Nota: 4/5