Aceasta recenzie deschide seria celor cu albume clasice. Deoarece pentru a intelege unde ai ajuns trebuie sa intelegi de unde ai plecat. Poate suna a cliseu, dar are sens aici. Exista, peste felurite genuri, cateva albume care au facut posibil rock'n'rollul de azi, puncte de reper care au innoit vocabularul muzical. Nu am pretentia de a le enumera sau analiza pe toate, ma voi limita la a selecta doar cateva din cele care sunt importante. Pentru inceput: Psychocandy.E greu sa ignori importanta celor de la The Jesus and Mary Chain - evidenta prin ceea ce au facut pe albumul Psychocandy - chiar daca iti displac. Urmatoarele albume pe care scotienii le-au scos nu au mai fost atat de extreme, ceea ce desigur, face albumul si mai important. Ceea ce il face insa cu adevarat relevant aici e felul in care suna: nu e nimic conventional aici. Sunt putine trupe de noise-rock care pot sa fie mai abrazive, si pe deasupra Jesus an Mary Chain nici nu cantau noise-rock, ci un fel de pop. Psychocandy e un album care pur si simplu e atat de zgmotos incat de abea il poti asculta. Chitarile creeaza un sunet fara forma, ceea ce insemna ca linia melodica nu poate veni decat dinspre bass si voce. Avem deci o reevaluare a ceea ce poti face cu instrumentele obsinuite ale rock-ului si o reinventare a rolurilor instrumentelor intr-o trupa. Ce fac ei se numeste noise-pop. Cineva ar putea spune ca o trupa care creeaza cel mai mult zgomot posibil e o trupa teribilista. Putin probabil, pentru ca exista explorare de noi idei si inovatie, nu trebuie neaparat descalificat ceva doar pentru ca suna inaccesibil. Muzica lor probbabil e intentionat provocatoare si asta face The Jesus and Mary sa fie punk in aceeasi masura in care Einstuerzende Neubauten erau. Sunt destule trupe care si-au propus ca prin cum suna sa isi scoata publicul din letargie. Cand faci astfel de piese stii ca vor fi ucigator de zgomotoase, stii ca vor sfasia urechi si totusi o faci intr-una, dar cu ocazia asta mai deschizi si noi posibilitati si creezi noi stiluri.
Nu prea e mult loc de melodicitate in piesele de pe Psychocandy, se intelege, iar asta din pacate face ca majoritatea pieseleor sa sune cam la fel. Pe langa zgomotul care acopera tot restul, pe langa, apoi, bass si voce melodice ar mai fi si un necontenit reverb, la fel de necontenit ca distorsul. Tonul rece al distorsului aduce oarecum cu zgomotul de la Big Black, la fel cum te duce cu gandul la chinuitele sonoritati ale celor de la Einsturzende, chiar daca aici nu se canta industrial. In ceea ce priveste influentele, destul de usor de dedus sunt Velvet Underground. The Jesus and Mary insisi au fost o influenta pentru My Bloody Valentine si asta e destul de evident, chiar daca cei din urma erau ceva mai blanzi si nu doreau sa ucida pe nimeni cu zgomotul lor ci doar sa induca in transa. Cu adevarat interesant este ca Psychocandy a fost scos cu cel putin 5 ani inainte ca scena shoegaze sa apara. Eticheta asta a fost inventata de jurnalistii muzicali pentru a incerca sa dea un nume noilor trupe britanice ca Slowdive, Ride, My Bloody Valentine si altii. Este deci o eticheta inventata, pentru ca tipul de muzica respectiv se facea deja de mult, iar Psychocandy este dovada. Totusi, eticheta shoegaze nu a fost gandita decat pentru trupele din anii 1990 deci este destul de greu sa o aplici si trupelor din alte timpuri si spatii (America, spre exemplu, in cazul celor de la Black Tambourine). Deci cine agreeaza mutatii ale post-punkului si noiseului, sau shoegaze, ar cam trebui sa incerce si albumul prezentat aici, acum.
Stiluri: noise-pop
Never Understand
Jesus Fuck | MySpace Video
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu