Problema cu trupele care aleg sa cante stiluri vechi de cel putin 20 de ani este ca e greu sa nu cante ceva ce a mai fost auzit pana acum. Cand e vorba de post-punk sau stilurile adiacente, riscul e de a suna fie la fel ca trupele din anii '80 care bat drumul intre Joy Division si Sisters of Mercy inainte si inapoi, fie la fel ca cele din noul val al anilor 2000, numite ba indie, ba post-punk revival. Unele au insa destula imaginatie ca sa nu se departeze prea mult de modelele pe care le admira si totusi sa fie si interesante. In ceea ce priveste categoria noului val, avantajul e ca totusi posibilitatile nu s-au epuizat inca: unele trupe din scena de pe coasta de vest a americii combina cu folos atat noul cat si vechiul, fara sa sune a copii. In aceeasi zona geografica, altii au pus impreuna vechiul cu un alt vechi si din nou, rezultatul a fost unul bun - o combinatie intre post-punk si shoegaze (voi reveni cu cea mai buna ocazie asupra subiectului asta), care poate va avea ecou si aici, in Romania, candva. Dar in Romania nu se sta degeaba, iar dovada a fost prezentata la recentul concert din Bucuresti, unde am avut ocazia sa-i vad si aud pe The Bad Days Will End. Desi au cantat in deschidere pentru trupa locala Vaduva Bob, ca o trupa recenta ce sunt, The Bad Days au radacini adanci. Venind din "bastionul" post-punk-ului romanesc - Timisoara, locul unde primele trupe de gen au aparaut inca din 1991 - printre trupe precum Arc Gotic sau mult mai electronicii Romantic Jurgen, il au cu ei pe vocalul unor nu mai putin cunoscute trupe precum Vals Hedone si Self Corporation, fara sa mai pui la socoteala ca tot el e chitarist in mai sus mentionatii Romantic Jurgen. Cu atatea recomandari in spate, e si normal, te astepti ca trupa sa sune foarte bine. Zis si facut! Trupa a fost extraordinar de buna. Dupa cum incercam sa sugerez la inceput, muzica nu s-a departat foarte mult de ce ne-am astepta de la post-punk, cu toate astea a reusit sa fie permanent interesanta si plina de pasiune, sa nu plictiseasca deloc deci, si pur si simplu sa sune bine. Impreuna cu chitara si vocea lui Alexandru Das, ambele bune, The Bad Days aduc cu ei o pasiune nu doar pentru suntele mai melancolice pline de reverb dar si interesul pentru chitari ceva mai zgomotoase, cum multe trupe din anii '80 nu prea pareau sa aiba. Din punctul asta de vedere seamana mai mult cu noul val american de post-punk. In general totul trage mai degraba catre latura punk decat catre cea goth. Pacat ca una dintre chitari nu prea a functionat pe majoritatea pieseleor, dar cand in sfarsit si-a revenit, totul a sunat genial. Basul parea sa aiba un ton ceva mai sarmos decat te-ai fi asteptat (cam cum suna si basul de la Joy Disaster), dar liniile picau la fix in logica melodiilor, iar tobele variau intre stilul mai direct al punkului si cel mai tribal al post-punkului.
Desi primele piese recunosc ca nu m-au impresionat prea mult, pe parcurs am devenit captivat de ce auzeam si vedeam. "Erase" e printre cele mai bune piese pe care le au si "Obsessive Compulsive" ar mai fi inca o piesa ce merita mentionata, dar penultima piesa (daca nu punem la socoteala bisul) - mai lunga decat celelalte, cu o parte instrumentala tumultoasa - a fost cu adevarat impresionanta. Imaginati-va o combinatie intre Southern Death Cult si piesa Voodoo Dolly de la Siouxsie and the Banshees (Juju, 1981) incheiata cu o gramada de feedback care sa inece intreaga piesa - o combinatie intre ritmurile tribale ale primei si iuresul pagan al ultimei (poate nu intamplator, printre versuri apare scris undeva si "Death Cult").
Pe langa toate astea, trupa a impartit verusurile pe hartie, alaturi de sloganuri ale miscarii din mai 1968 din Franta. Poate unii vor zice ca asa ceva e ridicol, caci ceea ce s-a intamplat atunci a fost un esec si o naivitate si oricum timpul acelor lucruri a trecut. Nu are sens o dezbatere pe tema asta aici. DAR adevarul este ca intrebarile puse atunci societatii capitaliste nu erau lipsite de justificare, oricare au fost solutiile ulterior propuse de catre studenti. Mai mult, ele ar putea fi inca relevante azi. Celor multumiti sau resemenati li s-ar putea sugera acum ca temele de atunci, ar fi interesante macar ca exercitiu intelectual.
Nu stiu sigur daca rockul a venit cu adevarat din adancurile junglei tropicale, cum au sugerat unii, sau daca e pur si simplu izvorat din jungla cea urbana si orice alte trasaturi genealogice sunt irelevante, dar muzica de genul asta cu siguranta te duce catre esenta rockului.
Fotografia de sus, dar si altele, pot fi gasite la sonictruth.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu