Mike Watt - Ball-Hog or Tugboat? (1995)

Albumul asta apare acum aici pentru ca e genul de album special, pe care il primesti cadou de sarbatori. Nu apare aici pentru ca e extraodinar de bun, ci pentru ca e inedit. Cel mai probabil, o sa si placa. Ai si de unde alege: sunt 17 piese. Sa incepem, deci.

E vorba de albumul lui Mike Watt, Ball-Hog or Tugboat?.

Mike Watt este un basist legendar, devenit cunoscut ca membru al trupei de punk Minutemen. S-ar putea sa-l fi vazut cu ochii vostri in carne si oase, caci de cativa ani este basistul celor de la Stooges. Influentat de Stooges si Germs, dar si de Miles Davis sau - in mod neasteptat - de Jack Kerouac, omul activeaza neintrerupt de la inceputul anilor '80 si este respectat ca fiind un foarte bun basist.

Albumul despre care vorbim aici este primul lui album solo, din 1995. Sa nu credeti ca e vorba de o droaie de piese cu el la voce si bass si o trupa de anonimi care asigura acompaniamentul. Albumul e plin de membri al altor trupe, multi dintre ei la fel de faimosi ca el. Lista e imensa. Cea mai cunoscuta piesa de pe album, Against the 70's il are la voce pe Eddie Vedder de la Pearl Jam si pe unul din fratii Conner de la Screaming Trees la chitara, cat si pe Krist Novoselic si Dave Grohl de la proaspat disparuta (pe atunci) Nirvana. Mai e o piesa lunga, destul de psihedelica (Maggot Brain), in care actorul principal e J Mascis de la Dinosaur Jr.. Henry Rollins baga vocea pe Sexual Military Dynamics. Kathleen Hannah de la celebra trupa riot grrrrl Bikini Kill apare pe Heartbeat, dar intr-o inregistrare a unei convorbiri telefonice, redata la sfarsitul piesei. Hannah ii transmite lui Watt ca refuza sa apara pe albumul lui, cata vreme unul din muzicienii echipei se face vinovat de tentativa de viol. In contextul asta e total neclar de ce a ajuns inregistrarea asta pe varianta finala a albumului. Pe Max and Wells apare domnul Mark Lanegan. Pat Smear de la Germs/Nirvana/ si mai tarziu Foo Fighters, Flea si altii apar pe alte piese. Cica si Thurston Moore de la Sonic Youth ar fi pe undeva pe acolo. Mike Watt insusi apare cu vocea pe Big Train. In afara de asta, printre toate piesele apare si Tuff Gnarl de la Sonic Youth.

Ca stil, albumul sare in multe directii. In primul rand, se simte ca este albumul unui basist: bassul e foarte prezent in toate piesele. In principiu e vorba de rock, DAR in unele cazuri sunetul se indreapta simtitor catre o latura mai experimentala, de jazz chiar (Sidemouse Advice are o trompeta interesanta), iar alteori atmosfera e mai degraba una de blues (Max and Wells). Exista si o dispozitie catre folk pe alocuri, desi nici una din piese nu e folk propriu-zis. Dupa cum am sugerat deja, albumul e destul de divers, poti incerca mai multe piese si descoperi pe cele care suna de la interesant in sus. In mod evident, Against the 70's e cea mai accesibila si cea mai "alternative rock" si probabil nu intamplator e si cea mai cunoscuta piesa de pe Ball-Hog.

Ball-Hog or Tugbouat merita ascultat in primul rand pentru diversitatea de muzicieni care apare acolo. in al doilea rand, probabil ca veti aprecia talentul lui Watt in ceea ce priveste cantatul la bass (din pacate, nu impresioneaza la fel de mult cand isi foloseste vocea, dar asta e!).

Stiluri:  alternative, experimental, etc.
Punctaj: 3,5/5