Suspectez ca o parte din publicul cititor ar dori mai mult punk adevarat si nu tot felu de mutanti ai sai cu care m-am obisnuit si poate v-am obisnuit. Asa ca de data asta avem Dirt intr-o recenzie mai simpla si mai subiectiva ca altele, din pacate. Daca va plac Crass sunt doua variante: fie or sa va placa si Dirt pentru ca suna cam la fel, fie or sa vi se para banali tocmai pentru ca seamana cu Crass si nu prea au nimic in plus, ba chiar au cate ceva in minus. Sunt multe asemanari de mentionat, poate chiar prea multe: cantau pe la inceputul anilor '80, erau in aceeasi gasca cu trupele de la Crass Records, aveau cam acelasi stil estetic, si copertile de album fac evident acest lucru; aveau aceeasi formula cu doi vocali (ok, de fapt in Crass au cantat mai multe vocaliste, dar vreau sa zic ca e acelasi model), unul tip, altul tipa, desi tipul nu avea charisma lui Steve Ignorant si zbiera cam la fel cum as face-o si eu probabil, nimic mai mult. Vocala are insa o voce cu adevarat punk, old-school in stil britanic, sfidatoare si instigatoare, asa cum ar trebui sa fie; nici piesele nu difera prea mult de ceea ce aveau de oferit Crass, cu diferenta ca renunta la experimentalismul celor din urma. Sunt ceva mai zgomotosi decat Crass si asta uneori suna mai bine. Nu in ultimul rand, ambele trupe erau sustinatoare Animal Liberation Front, ceea ce probabil inseamna ca erau si vegetarieni.
Acum m-as indrepta catre ceea ce pentru mine este adevarata problema. Desi trupa nu a scos prea multe albume, ceea ce avem aici, discografia completa, e mult prea mult. Sunt din cate stiu 2 albume care alcatuiesc aceasta discografie si deci, in total, 60 de piese. Chiar daca trupa are un numar de piese bune, sa asculti 60 de melodii care suna toate cam la fel si care oricum seamana cu ce au scos si alte trupe mi se pare obositor si plictisitor. Imi place trupa, dar recunosc ca nu am ascultat nici macar jumate din total.
Am fost placut surprins de primele piese pe care le-am ascultat de la ei totusi. In special Mother si Ripper merita cautate si ascultate. Ele arata ca trupa asta, in ciuda ferocitatii sale, este ceva mai mult decat o trupa de oameni care canta doar 1-2-3-4, 1-2-3-4 si atat. Cele doua au linie melodica inspirata, fara sa cedeze din intensitate. Belfast, Another Filled Hole si un cover dupa House of the Rising Sun suna si ele bine.
In concluzie, Dirt sunt o trupa de punk ca la carte: in primul rand britanica, din al doilea val de punk, fara compromisuri, si fara derapajele inspre street punk sau crust care mie nu prea imi plac. Unii spun ca asta e o trupa de crust sau chiar hardcore. Recunosc, ca o exceptie de data asta, ca nu ma intereseaza toate aceste categorisiri in cazul asta, din punctul meu de vedere, trupa reprezentand in cel mai inalt nivel stilul punk pur. Punk si atat. E drept, trupa este militanta, anarhista. Dar atat merita sa spun. In rest, veti putea gasi asemanari cu alte trupe vechi precum Crisis, sau chiar Siouxsie and the Banshees in prima lor etapa (in cazul lui Mother), nemaivorbind de Crass. Daca pe ei nu i-ati ascultat pana acum, atunci ati facut o greseala care cu siguranta va lasa urme. Lasati totul balta si mergeti si gasiti-i pe ei intai (ar fi prea multe de spus acum, dar Penis Envy si Stations of the Crass ar fi locuri de inceput), arhetipul si cea mai cunoscuta trupa de anarho-punk.
Stiluri: punk
Nota: 2,5/5
