Wylde Ratttz - Album nelansat (1998)

Ca tot veni vorba de trupe ciudate, trupe reunite doar cu o ocazie, trupe cu membri din multe trupe cunoscute, dar, trupe obscure, uite am ajuns si la trupa asta, Wylde Ratttz. Cu toate astea, asta nu e o recenzie de album fiindca trupa Wylde Ratttz nu a lansat nicidoata un album. Exista doar unele piese inregistrate. Trupa era formata din Mark Arm de la Mudhoney la voce, Thurston Moore si Steve Shelley (tobe) de la Sonic Youth, Don Fleming de la Gumball, deja celebrul Mike Watt de la Minutemen si Stooges (post-2004) la bass, si pe deasupra, Ron Asheton, genialul chitarist de la Stooges. Initial, intentia era de a face un cover dupa TV Eye de la trupa abea mentionata, pentru coloana sonora a Velvet Goldmine, filmul ala despre vocalul de la Stooges - Iggy Pop si despre David Bowie. Cel putin asa zice allmusic. De altfel asta e singura piesa care se gaseste usor. Dar trupa a mai inregistrat si alte piese precum Smoke, poate cea mai atmosferica piesa cantata de Ron Asheton (dupa We Will Fall de pe primul album Stooges, desigur), taiata de chitara lui geniala si legata de o linie de bass care se repeta intr-una (dar asta e bine). Pe undeva prin spate se aude o clapa. Hollow e o piesa care ar putea foarte bine sa stea pe un album al unei trupe de garage-punk din anii '80, sau pe unul din primele albume Mudhoney, sau a oricarei trupe influentate masiv de Stooges, din undergroundul american. Alte cateva piese sunt cam in acelasi stil, cu Take LSD mai spre hard rock, toate dominate de Asheton si Arm. Pe coverul dupa TV Eye, vocea lui Arm, oricum o imitatie dupa cea a lui Iggy, devine aproape identica cu a lui. Pentru cinefili mai exista o varianta cantata de insusi Ewan McGregor (cel care in film il joaca pe Pop). Mai sunt si alte piese cantate de altcineva decat Arm: She's Like Poison to Me pare sa fie cantata de Thurston Moore, o piesa plina de chitari insa cu o atmosfera parca de vis, vag sugerand popul senzual si cu multa chitara de la My Bloody Valentine.

Pe Pull the Pipe, cred ca se aude vocea lui Mike Watt. Sunt si cateva piese instrumentale scurte, care suna mai mult ca niste teme care nu au fost suficient dezvoltate, conduse de Asheton dar ancorate bine in basul lui Watt. Se simte ca la celelalte achitari au acces memebri Sonic Youth, iar piese scurte precum March of the Wild Ratttz seamana cu chitarile care se pot auzi pe unele piese de la Ciccone Youth, unde, de altfel, o parte din memebrii acestei trupe se vor reintalni. Walk of the Wylde Ratttz ar fi o alta piesa asemanantoare, nu doar cu numele. TV Eye nu e singurul cover, mai exista si un cover inutil de lung dupa Funhouse, de pe Funhouse de la Stooges, cu saxofon cu tot. Piesa mea preferata este

Be My Unclean, unde Asheton se apropie de blues, si impreuna cu Arm dau o nuanta mai patetica muzicii.

Daca iti plac Stooges, sau toata muzica pe care au facut-o posibila, de la punk pana la indie si grunge, daca iti plac Sonic Youth si intreg underground-ul american al anilor '80, Mudhoney si Minutemen, daca iti plac toate celelalte proiecte mai mult sau mai putin punk ale lui Asheton, cum ar fi Destroy All Monsters sau New Race, atunci probabil ca albumul asta ti se va parea interesant pentru ca aduna toate lucrurile astea la un loc. Ron Asheton a fost unul dintre cei mai influenti chitaristi ai rockului, stilul lui fiind copiat de poate sute de alti chitaristi care i-au urmat, nu doar din zona punkului.

Albumul asta e greu de incadrat intr-un stil precis, e pur si simplu rock plin de intensitate, dominat si ghidat de chitari, care nu tine prea mult cont de categorii ci doar de sunet. Intr-un fel e exact esenta rockului.

Puteti afla inca vreo cateva detalii si avea marele noroc de a asculta albumul acesta obscur, care nu a fost lansat niciodata, downloadandu-l de aici:

na  <== 

No WTO Combo - The Battle of Seattle (1999)

N-as fi scris nimic despre asta daca n-as fi gasit intamplator un clip cu ei. Nu credeam ca exista asa ceva, avand in vedere ca albumul insusi e destul de obscur. A fost inregistrat live, cu ocazia manifestatiilor anti-globalizare din Seattle, 1999. Atunci a urcat pe scena o trupa formata special pentru acea ocazie, ceea ce face aceasta unica inregistrare a lor pretioasa. Si mai interesant e faptul ca trupa e formata din oameni foarte cunoscuti si pe care nu ai crede ca i-ai putea vedea impreuna: Jello Biafra, omul de la Dead Kennedys si inca o droaie de alte trupe, Krist Novoselic, basistul de la Nirvana, Kim Thayil, chitaristul de la Soundgarden si tobara de la Sweet 75, trupa post-Nirvana a lui Novoselic. Doar combinatia asta de oameni zic eu, face toti banii. Din pacate albumul nu e fascinant. Sunt 4 piese si un discurs al lui Biafra in genul celor de pe albumele lui de spoken word. Chiar si temele se regasesc pe unele din albumele respective. Evident, discursul fiind despre evenimentele de atunci, e in mare depasit ca relevanta. Cu toate astea poate ca merita ascultat, unele chestii spuse acolo sunt interesante si posibil relevante si azi. Intamplator, in perioada asta sunt diverse dezbateri despre cat de libera e presa in realitate, iar Biafra vorbea atunci, in 1999 despre o alternativa la o realitate in care mass-media se afla in mainile a doar cativa insi dintr-o tara. Dintre piese, doua apartin altor trupe: Let's Lynch the Landlord e o piesa clasica de la Dead Kennedys, iar Full Metal Jackoff e poate cea mai buna piesa de pe albumul lui Biafra cu DOA (Last Scream of the Missing Neighbors, 1990). Daca nu l-ati ascultat pe cel din urma, atunci puteti asculta varianta de pe albumul asta, desi mie mi se pare mai slabuta. Dintre piesele facute special cu ocazia concertului, Electronic Plantation mi se pare reusita. Acolo se simte combinatia intre DK si Soundgarden, ceea ce face totul sa sune diferit de ceea ce te astepti sa auzi de obicei de la o piesa punk. In combinatia asta se scuipa mult venin cu efect asigurat, mai ales ca Biafra pare mai convingator ca niciodata. New Feudalism, cealalta, incepe cu o doza de umor tipica pentru Biafra: "And it was somebody from this town, i believe, who once said you will never hear surf music again. Well, you are going to hear surf music again: s-e-r-f music!". Apoi piesa incepe cu multa vitamina C si o doza potrivita de critica a diverselor practici capitaliste ale epocii noastre.

Dupa evenimentul asta nu s-a mai auzit nimic de No WTO Combo, iar Biafra s-a intors la Lard, si la spoken worduri, unde reapare discutia despre importanta surselor alternative de stiri, lansand Become the Media un an mai tarziu. Evident, omul care a inventat o droaie de nume de trupe ca Peppermint Leprosy nu putea sta prea departe de noi colaborari si deja in 2004 scotea inca un album, de data asta impruna cu Melvins. Lista, desigur poate continua.

Stikuri: punk
Punctaj: 3,5/5

Recenziile altora

Si deci tipul asta are spatiul lui delimitat pe un site, in care isi scrie recenziile. Sunt trupe de underground clasice cum ar fi Black Flag, X, sau Minutemen. Wire si Gang of Four sau chiar Joy Division, trupe britanice, sunt si ele acolo. Fata de recenziile mele spre exemplu, tipul asta ia cate o trupa si trece prin toate albumele ei.
Doar fiindca sunt trupe consacrate deja, nu inseamna ca nu merita sa mai fie mentionate pe aici-pe colo, mai ales avand in vedere ca recenziile astea sunt destul de detaliate, bine documentate, si interesante mai ales datorita copertilor de albume care coloreaza paginile. Si sunt sigur ca mai sunt destui oameni care nu stiu mare lucru despre ele si ar trebui sa afle. Fiind un fan devotat Stooges pot spune ca am aflat lucruri noi citind recenzia despre ei, deci practic a meritat.

Na linkul: link

UGTM 2009 (21-22-23.05.2009)

Nu vroiam sa mai fac recenzia la UGTM, dar daca am promis o sa fac una scurta (mai ales ca va fi incompleta), acum, la o luna dupa consumarea evenimentelor.

Stiu ca reputatia festivalului a cam avut de suferit in ultimii ani, probabil din cauza asta nici nu a fost multa lume acum. Desi auzisem ca la ultima editie sonorizarea fusese destul de proasta, de data asta mi s-a parut ca sunetul a fost foarte bun, cu cateva mici exceptii.


Din pacate nu am putut ajunge in prima seara, desi as fi vrut sa vad toate trupele care au cnatat atunci. A doua zi vineri, am peirdut cateva trupe. dintre ele, Arc Gotic si Romantic Jurgen sunt deja destul de cunoscute, ambele, zic eu destul de bune. Pe The Snobs ii mai vazusem, si mi-a placut basistul lor jucaus, dar melodic, cum nu prea vezi la trupe de punk in general. Bernay's Propaganda au fost in schimb, de departe cea mai interesanta trupa a serii: o trupa din macedonia, care aduce aminte de gang of four cumva, desi cu o voce mai apropiata de punk decat aveau ei. Tobarul, desi cu un set foarte redus de tobe, batea extraordinar, plin de energie si dominand cumva piesele. Piesa lor instrumentala a fost mai apropiata de un post-punk mai clasic, daca pot sa spun asa ceva. Ca tot veni vorba, Joy Disaster au cantat in aceeasi seara, un soi de post-punk adaptat la secolul 21, destul de accesibil, fara sa sune comercial. Desi in mod ciudat, basul parca suna a bas de metal, si nici nu se auzea foarte bine, iar la un moment dat chitara a inceput sa faca figuri si sa bazaie enervant, per total a fost o trupa ok. Malakwa nu mi-au placut deloc, desi recunosc ca nu prea gust eu industrialul. Mi s-a parut un exces de zgomot fara cap sau coada, cu un vocal destul de teribilist. ma rog, poate gresesc.
Samabata am avut ocazia sa vad si sa aud cateva trupe geniale. Una din ele este o trupa de noise-rock din Slovenia, Nikki Louder. Din pacate au cantat foarte putin, dar e genul ala de noise mai accesibil..daca se poate spune asa...mai apropiat de sonic youth decat de big black si sunteul lor robotic. Chitaristul stia sa-si chinuie instrumentul, iar tobarul lovea peste tot cu destul de multa energie...contagios. A doua trupa, un fel de no wave actualizat, tot spre noise, ca si ceilalti, a fost Don Vito, din Germania. Toata muzica lor e redusa la doar ceva mai mult decat ritmuri. Si-au mutat catrafusele acolo unde era publicul, jos de pe scena, si au inceput sa cante piese foarte scurte, care aproape ca pareau improvizatii de diverse ritmuri, schimbate intr-una. Desigur, ca o trupa de noise care se respecta, a fost si o parte in care au asurzit pe toata lumea, cam prima oara cand am vazut publicul ducand mainile la urechi intr-un concert. Nu ca asta ar fi ceva rau. Si nimeni nu s-a suparat, ba din contra, au vrut mai mult! Pe Vialka i-am mai vazut acum cativa ani...o trupa care desi e formata din doar 2 oameni - chitara si toba/voce, trece printr-o gramada de stiluri intr-o singura melodie, desi "melodie" e un termen cam depasit pentru ce fac ei. Costumatia celor doi oameni nu e mai putin interesanta. Magic Barbequea a produs unul din momentele mele preferate. E vorba de un singur om care se ocupa de toate. El, de felul lui e tobar, si ce face per total seamana cu trupa lui, Pneu. cand e singur, si poarta numele mentionat mai sus, bate la tobe, dar se ocupa si de partea melodica, folosind un procesor de voce si ceva clape. E inutil sa spun ca le utilizeaza pe toate deodata. Cu tobele trece prin diverse ritmuri si stiluri, nu pretentios, dar nici o clipa plictisitor. Clipul trecut aici din pacate nu prea reda bine sunetul, dar o marturie de la concert mai buna de atat n-am. Partea melodica imita oarecum tonul unei chitari si de ce nu, si niste riffuri. Pe alocuri e ca si cum ai asculta metal cu sintetizatoare in loc de chitari. Si cam la fel au facut si Hexenbrutal, ultima trupa a festivalului: doi oameni - tobe plus clape, care incercau sa cante un soi de metal fara chitari...dar mai zgomotos. Mi-au amintit vag de incercari la fel de distorsionate cum ar fi Angelic Process, desi mult mai putin ambiental decat ei..adica puteai distinge linistit ritmuri si chiar...mm.. o linie melodica.

Daca ar fi fost sa scriu despre fiecare trupa in parte, cum si ce a facut, mi-ar fi luat o groaza, asa ca am sarit direct la cemi-a placut mie cel mai mult si am zis si de ce. Daca UGTM va pastra standardul de anul asta ar trebui sa fie lejer unul din cele mai importante festivaluri din tara, pentru ca ma indoiesc ca mai poti vedea trupe cum au fost cele de anul asta in multe alte locuri. Desigur...ce bine ar fi daca lumea ar vrea sa mai auda si altceva decat ce asculta de obicei acasa si s-ar misca pana la concerte.

New Order - Victim of Circumstance (mp3)

Pun aici o piesa spre incercat de catre oricine e curios. Trupa se cheama New Order, dar nu e vorba de trupa post-Joy Division ci de o foarte obscura trupa a lui Ron Asheton de la Stooges. Piesa nu mi se pare cine stie ce, e prea psihedelica pentru gusturile mele, dar e interesant de vazut pe unde au ajuns talentele omului asta dupa ce Stooges s-au despartit in 1974. La inceput am avut dubii ca el ar fi in spatele chitarii dar in ultima parte a piesei e clar ca e el, genial ca intotdeauna. Cu adevarat reusite sunt alte trupe in care a mai activat dupa Stooges, cum ar fi Destroy All Monsters sau New Race (cu membrii trupei punk australiene Radio Birdman si tobarul de la alta legenda pe nume MC5).
P.S.: nu incercati sa acordati conotatii nazistoide numelor trupelor (desi Asheton avea o pasiune pentru simboluri naziste). Coperta albumului de la New Race infatiseaza o masina daca imi aduc bine aminte asa ca probabil e vorba de o cursa, nu de o rasa).

atat.

download

Birthday Party - Deep in The Woods - 1983

O crima sinistra,cadavrul unei fetite in padure si dementa (sub bagheta lui Nick Cave si Rowland S. Howard).
ce poti sa vrei mai mult?

UGTM 2009 (21-22-23.05.2009)

Saptamana trecuta am fost la festivalu de underground din Timisoara, si cum uneori imaginile sunt mai clare decat cuvintele am zis sa postez pozele astea. Imi cer scuze ca aproape toate sunt cu cei de la Don Vito (in afara de prima) dar astea mi-au placut mie cel mai mult din tot setul facut de un om pe nume Punku. O sa vin repede cu o recenzie.