Au existat multe trupe in stilul Crass, dar o buna parte din ele nu erau altceva decat niste "reeditari" ale celor de la Crass. O trupa similara si originala in acelasi timp a fost The Ex. Ei sunt varianta olandeza a anarhistilor britanici. Nu au fost afiliati casei Crass Records insa. Crass s-au despartit in 1984, decizia avand legatura si cu o aluzie la George Orwell. The Ex mai canta si astazi, desi si-au schimbat stilul de nenumarate ori.
Au inceput ca o trupa de anarho-punk mai experimentala decat Crass. Primele albume suna a Crass cu ceva mai mult distors pe bass. Deja la al treilea album sunau suficient de altfel ca sa nu stii daca sa ii consideri anarho-punk, post-punk sau rock experimental. Partea experimentala a castigat tot mai mult teren pana cand Ex au inceput sa semene din ce in ce mai mult cu Sonic Youth, cu care au si colaborat pe un album, spre sfarsitul anilor '80. In 1989 au lansat un dublu album (Joggers and Smoggers) plin de experimente sonore, piese cu influente populare de prin diverse tari, punk si alte piese abrazive. Printre altele, au inregistrat si un album de comemorare a razboiului civil din Spania. Prin 1996 deja, semanau oarecum cu Gang of Four si Fugazi (cu care au si avut concerte). Au scos cateva albume cu un violonist si au incorporat si instrumente de suflat, iar spre sfarsitul anilor 2000 s-au apropiat chiar de jazz etiopian, cantand cu un renumit saxofonist din Etiopia. Din 1996 canta cu chitaristul unei alte trupe anarho, la fel de experimentala, numita Dog Faced Hermans.
Cu alte cuvinte, daca nu iti place unul din albumele lor, alege altul la intamplare si s-ar putea sa descoperi o latura care sa-ti placa.
Cu alte cuvinte, daca nu iti place unul din albumele lor, alege altul la intamplare si s-ar putea sa descoperi o latura care sa-ti placa.
In momentul de fata The Ex au peste 20 de albume. Exista si un documentar despre ei (Beautiful Frenzy) si un soi de film/concert facut de Jem Cohen, cel care a regizat si deja cunoscutul si extraordinarul documentar Fugazi, Instrument. Din 2010 au un alt vocal si un nou album.
Tumult e albumul celor de la The Ex din 1983 si cel care merita recenzat in primul rand. E un album produs de unul din tipii de la Mekons, trupa britanica de post-punk. La inceput iti lasa impresia unei inregistrari tipice trupelor de punk de la sfarsitul anilor '70. Totul e aspru si taios, militant si direct, cam tot ce si-ar putea dori cineva care gusta punk-ul. Bassul e mai tot timpu distorsionat si foarte in fata, simplu si percutant, in timp ce chitara nu are o abordare la fel de directa, ci mai "imprastiata", sau alteori, restransa la cateva scartaituri. Vocea seamana cu cea a tipului de la The Fall pe alocuri. Versurile sunt in mare parte in engleza. Unele piese de pe album fac the Ex sa nu fie doar o alta trupa de anarho-punk. Unele par sa fi evoluat din jam-uri si evolueaza pe o durata de cinci minute sau mai mult. Este cazul piesei Island Race, care devine oarecum hipnotica in repetitivitatea ei dinspre final. Pe alocuri, tobarul imprumuta ritmuri din afara ariei punk: vezi spre exemplu piesa F.U.N.E.I.D.Y. Pe O.S.L. insa, percutia aduce aminte de un drum machin. Cu tobele astea si chitarile aspre si scartaitoare, sa nu mai spunem de bassul distorsionat, muzica de pe Tumult aduce putin cu inceputurile industrialului, poate veti fi de aceeasi parere.
Daca preferati punk-ul rapid, Tumult nu e pentru voi. Incercati Crass sau Dirt sau primele doua albume de la Ex. daca insa considerati ca o abordare politica radicala trebuie sa mearga mana in mana si cu o abordare radicala a muzicii, atunci trebuie sa incercati albumul prezentat aici. O descriere in detaliu a tot ce au facut Ex pana acum ar necesita prea multe pagini. Sper ca scurta biografie si recenzia de aici sa inspire pe altii sa cerceteze de capul lor ce e cu acesti olandezi.
o piesa din alta perioada Ex (1997):
Stiluri: punk, post-punk; experimental
Nota: 4 / 5
