Film: The Road to God Knows Where (1989)

Făcut de un regizor vest-german, filmul îi urmăreşte pe Nick Cave şi The Bad Seeds în turneul lor în America din 1989. La vremea respectiva, trupa era mai multinaţională ca oricând, compusă din australieni, nemţi şi americani; şi avea deja în spate cinci albume, pregătindu-se pentru The Good Son.

The Road to God Knows Where e un fel de "road movie" (fapt sugerat inclusiv de titlu), cu nenumărate cadre filmate în autocarul trupei, în timp ce aceasta străbate continentul american. De cele mai multe ori, e un film despre acele spaţii de timp dintre concerte - cu momentele lor de plictiseală, oboseală sau nervozitate.

Filmul nu are nimic spectaculos, nici un punct culminant, e liniar şi uniform la fel ca şi şoseaua pe care trupa o urmează în permanență. Nu există un narator şi aparent nici un început sau un sfârşit. Dacă reușești să intri în atmosfera aia, vei descoperi că tocmai ăsta e farmecul peliculei.

Atansion: dacă Nick Cave & The Bad Seeds nu te pasionează în mod special, s-ar putea ca The Road to God Knows Where să ţi se pară neinteresant.

Filmul nu se găseşte uşor, aşa că cine îl vrea trebuie să facă la fel ca şi în celelalte cazuri de până acum : să dea un mesaj sau un e-mail.

“What is life? A street, a journey, work, reality, myth. And what can be life, reality in film? It’s about everyday things. Nothing is stressed, emphasised, each action is part of a whole, of the same importance as the ‚empty’ moments. Part of the atmosphere. That’s what makes THE ROAD… a film in which one is so naturally at home.” Der Tagesspiegel(24.5.90)

“This quiet, melancholy film reveals through its poetic imaginary more about Nick Cave’s personality than the longest interview.” Taz (21.5.90)